...nu stiu...

Mergeam..nu stiam unde..simteam nevoia doar sa alerg,sa ma concentrez asupra altui lucru...vroiam doar sa merg ,nu!Simteam nevoia sa fug,sa fug departe,cat mai departe...Mintea imi era ravasita.Fara sa imi dau seama ceva umed mi se prelingea de-al lungul obrazului,nu mai vedeam clar in fata,totul era in ceata,un joc de lumini asa de fascinante,care in ciuda faptului ca puteau atragea atentia oricui,pe a mea nu reuseau.Ochii imi erau asa umezi,fara sa realizez,deja am inceput sa plang in hohote...Lacrimile nu se mai opreau.Oricat de mult mi-as sterge ochii,pana la urma,nu aveau de gand sa se opreasca..Durerea mea,nervii mei...toti se revarsau prin acele lacrimi...
Probabil ca oamenii se uitau la mine:o ciudata care plange,mergand desculta pe strada.Sincer,si eu m-as uita la ea,as comptatimi-o...cat n-as da sa am acel moment..sa fie o a alta fata in locul meu,iar eu sa ma uit la ea cum plange complet distrusa...dar,pana la urma...totul a fost din vina mea...Am avut sansa sa plec...
Mi s-a dat sansa sa fug de acolo..sa nu vad cum totul pica jos..Chiar daca stiam ca nu ma va alege pe mine..eu tot stateam..si speram ca voi reusi sa-i schimb gandurile..
Chiar daca a ales-o pe ea,tot era complet fericit cand veneam la el,iar eu asta nu puteam intelegea..Acum probabil ea sta langa el,langa patul din spital,privind cum el isi petrece ultimele minute din viata..
Eu nu pot sa fac asta,nu eu..nu m-a ales pe mine..Desi vrea ca si eu sa fiu acolo,dar nu!Eu nu vreau!Vreau sa uit totul!Sa o iau de la capat..da...intr-un alt loc,intr-unul cu mult soare...
Mda,presupun ca e vina mea oricum..puteam sa plec oricand si n-am facut-o...Of..oricat as vrea sa dau vina pe ei..nu pot...Trebuie sa ma impac cu gandul asta...

Nu eu vreau sa fiu asa...

Cu multa tragere de inima...fata cu parul blond lasat pe spate imbracata in blugii ei scurti albastrii preferati ,un tricou alb si o bluza descheiata transparenta peste se apropie de usa.Se opreste in fata usii si sta un minut...parca nu ar vrea sa intre acolo.Soarele batea din geamul din spatele ei...Umbra fetei cadea exact peste placuta de pe usa...putea sa vada ce scrie acolo...dar stia deja..si tot nu avea curajul sa citeasca.
Ia o gura mare de aer si bate la usa.Aceasta se deschide si in prag o asteapta o femeie de 30-35 de ani..imbracata intr-o rochita casual dar eleganta,cu ochelarii care ii atarnau pe nas si se uita deasupra ei si ii zambeste.
-Poftim,intra..
Fata fara sa schiteze un zambet intra in camera...se aseaza pe canapeaua care ii era asa de familiara incat se simte ca acasa la ea..Se aseaza pe spate si "Ok.Sa inceapa jocul"
-Multi se plang de comportamentul meu...ca eu caut concurenta..ca nu las pe altii sa-si arate calitatile..sau sa-si arate placerile...Ca daca eu aleg ceva sa nu aleaga altii....probabil asa-s eu uneori...dar daca acelei persoane ii place mult si eu nu vreau sa ma cert cu acea persoana...atunci eu ma scot de acolo..nu-mi place pur si simplu sa fiu la fel ca altcineva,asa mi-e comportamentul meu...
-Si pe ceilalti ii deranjeaza deci?incepe femei care se asezase intr-o postura picior peste picior uitandu-se atent la ea..
-Multi nu arata faputl ca-i deranjeaza dar se observa...iar altii imi spun in fata...si unii destul de urat..cand eu nu arat ca doresc sa concurez...cand eu incetez sa concurez atunci aceia zic ca fac asta ma provoaca sa fac asta ...
-Deci tu nu doresti sa te schimbi?
-Nu...doresc...am incercat..incerc...dar nu merge..nu e asa usor..(fata era prinsa in conversatie..facea gesturi cu mana,fruntea ii era incruntat iar in ochii ei caprui incepeau sa se adune lacrimi)...nu pot pur si simplu...parca ceva ma strange cand fac un lucru ce nu-mi convine,incerc sa inghit totul..dar nu pot...asta e desavantajul meu..Eu am atatea sanse..pot sa fac lucruri mari..dar lucrul asta ma opreste..nu pot sa am prieteni apropiati din vina asta...pentru ca cei care sunt mai apropiati de restul sunt enervati,deranjati,sau chiar scarbiti de comportamentul meu.. de reactiile mele...
-Deci si pe tine te deranjeaza?
-La inceput nu...adica..doamne..sunt eu...e comportamentul meu..asa m-am format..Dar din vina lor ma enerveaza,ma derajeaza si pe mine..
Incearca sa-si opreasca lacrimile,dar isi da seama ca e prea tarziu...lacrimile deja i se revarsasera..isi dadusera drumul
-Of..scoate un sunet chinuit,isi sterge lacrimile...Sincer m-am saturat..nu mai suport..nu pot sa inghit totul,sa accept totul..si stiu ca n-am sa reusesc asa..dar nici n-am sa reusesc sa ma opresc asa ca mai bine las totul balta...ma bag doar in lucruri separate singure...Cum am spus..las totul balta..
Femeia de pe scaun se indrapta si-si schimba postura
-Si crezi ca asta rezolvarea la problema.
-Sincer nu ma intereseaza( se ridica si-si ia geanta sporty din celalalt capat al canapelei)Nu mai am chef de nimic..
Pleaca stergandu-si lacrimile de la ochi si tranteste usa in urma ei..placuta aurie in care stralucea soarele sa zgaltane...
"Trebuie doar sa spun stop la tot"

Vechi prieteni...

Capul lui acoperea soarele.Nu prea pot sa-i observ trasaturile fetei,dar ii vad zambetul.Imi zambea asa de frumos.Timp de un minut am ramas blocata si m-am uitat la el.Ma ridic si ma scutur.
-Scuze,te-am deranjat?imi zice cu vocea lui joasa si calda,care are totusi un ton copilaros in ea.
-Nu..doar ma gandeam.
-Nu esti de pe aici nu?
-Doar am copilarit...Aici imi placea sa merg.
-Serios?imi zice el cu o voce nu prea surpinsa.Si mie imi placea sa merg pe aici.Sa ma intind si sa ma uit la nori si sa incerc sa-mi dau seama ce forme au.
Ma uit la el zambind.
-Suzy.ii intind mana.
-Alex imi zambeste el intinzand-o.
-Alex?-ma uit la el,chipul lui imi pare cunoscut.Ne-am mai intalnit?
-Da.-si iar zambeste,
Of , cat pot sa urasc zambetul lui...Adica abia l-am vazut si deja m-a fascinat.Imi zambeste ca si cum ar fi un copil inocent dar totusi...
-Si nu ai de gand sa spui de unde ne cunoastem? -am incercat sa ies eu din lumea visurilor-
-Nu.-spune el razand, of,iar zambetul lui.Gandeste-te,nu ma recunosti de nicaieri?
-Nu!Nu am mai fost pe aici de 10 ani,nu cred ca am de unde sa stiu.
-Din contra,ai de unde sa stii.
Ma uit la el.De unde as putea sa-l stiu?God,incerc sa-mi amintesc da totusi...Stai putin,zambetul asta,il stiu de undeva.
-Te stiu de cand am stat la bunica,de acum zece ani cumva?
-Bingo,spune el afisandu-si acelasi zambet etern as putea zice-

-Nu pot sa cred,a trecut atata timp.
Alex e prietenul meu din copilarie.Cand am venit pentru prima data aici,la bunica, nu m-am acomodat,insa el a fost primul care a inceput sa vorbeasca cu mine,sa se inteleaga cu mine.Ne-am intalnit pentru prima oara asa cum ne-am revazut acum.Mereu eram impreuna.
-Nu pot sa cred,te-ai reintors dupa atata timp.Dupa ce ai plecat de aici am crezut ca aveai sa te intorci,macar in vizite,dar zece ani la rand nu ai aparut.
Ma uit la el,imi pare rau ca am plecat si l-am lasat asa aici.
-Si,Alex,ce mai faci?
Se arunca pe spate si ramane intins pe iarba.
-Mai nimic...Dupa ce am acceptat faptul ca nu mai aveai sa te mai intorci,pur si simplu am cautat lucruri sa-mi umplu timpul liber.Uneori faceam singur ceea ce obisnuiam sa facem impreuna...dar nu era la fel de distractiv.Credeam ca asa voi putea uita mai repede...dar...stiu ca dau in dramatisme...dar nu tu ai ramas aici...
Socata ma uit la el.Nu pot sa cred ca plecarea mea a avut impactul asta asupra lui.Am crezut ca nu va avea nicio problema cu plecarea mea...Dar se pare ca a fost exact invers.
-Alex..scuze..chiar nu m-am gandit la....la consecinte..Am crezut ca totul va fi la fel.Ca tu te vei comporta normal..ca inainte..
-Ai gandit gresit Suzy-zice el chinuindu-se sa schiteze un zambet,dar nu-i prea reuseste- oricum,ce-a fost a fost...Ai plecat..pana la urma eu am acceptat asta..Dar..sunt curios sa stiu de ce te-ai intors...Ca sa pleci din nou ca data trecuta?...