cine sunt...

N-am mai scris de mult..Ba chiar am neglijat blogul..Nu e ca si cum cineva chiar citeste blogul asta... Pentru mine...asta e jurnalul meu... aici pot scrie tot ce gandesc stiind ca nimeni nu ma va recunoaste..aici pot fi cine sunt cu adevarat..aici nu trebuie sa port masca...Asa ca..imi voi da jos din nou masca :
Am luat o mica pauza..sa ma recunosc..acum trec prin fazele adolescentei cand parintii sunt insuportabil si cand nimeni nu ma intelege.. drame...ce mai..
Din nou..ma indoiesc de prietenie...din ce in ce mai tare..ma gandesc..care e rostul ei?Sa ai pe cineva alaturi de tine...numai la bine? Poate asa e prietenia si nu cum mi-o imaginam eu..In mintea mea..totul..era...colorat..viu..multe zambete...dar nu e chiar asa...nu e deloc asa...insa...din nou..cui ii pasa? Nimanui!Atunci de ce sa pastrez fata posomorata? Pana la urma...realizez  ca nu m-am schimbat deloc..ca totul se repeta..Ca,ca si inainte... eu cred ca cineva chiar tine la mine pentru cine sunt si dupa...dupa raman tot singura..chinuindu-ma sa ma tin de ei..de cei pe care ii cred..ii credeam...prieteni..Pfff...din nou...drame..
.Stii..chiar sunt buna la teatru..nimeni nu observa ca mie chiar imi pasa..Sunt bestiala!
Poate si lor le pasa..si poarta masti la fel de bune ca si ale mele...Poate asa e...dar nu va mai fi la fel..Nu cred..desi...eu chiar sper.....
Din nou sunt lasata singura...
Eli..mi-e dor de tine...De ce nu mai suntem si noi la fel?Poate astea nu s-ar fi intamplat...

Happy Easter!

A venit pastele..In sfarsit pot sa stau in pat si sa lenevesc..in sfarsit pot sa admir copacii infloriti,caci da! A venit primatara!

...my fairytale...

Toti vrem o poveste fericita nu? Indiferent de continut.Si eu vreau una fericita...Dar uite cum decurge povestea mea:
Prima pagina....Inceputul...Hm...Inceputurile chiar pot fi cele mai minunate momente ale povestii.Totul e minunat,nu mai pot de fericire..se intampla lucruri care imi fac numai bine....Ce minunata e povestea mea...O poveste fericita in care eu sunt protagonista..logic...Hm...defapt..e mai mult un basm.Da! Basmul meu si numai al meu....
Apoi...totul o ia pe aratura..Se schimba asa de repede...Vine ca o ploaie de vara...Deodata vezi pe cer niste nori negri si o ploaie torentiala incepe..Minunat nu?In basmul meu trebuie sa apara si un zmeu...dar faza e ca...nu seamana deloc cu unul...Defapt..nu pot sa-l urasc pe acest "zmeu".Comic nu?Imi distruge basmul..Dar n-ai ce-i face.Daca asa decurge mereu .Nu poate exista basm fara zmei asa ca povestea-mi continua.
Ar trebui sa distrug acest "zmeu" dar eu ma uit la el si nu fac nimic...."Zmeul" nu-mi poarta pica si nici nu incearca sa-mi distruga povestea..doar simpla lui existenta o face,asa ca se retrage din basmul meu si ma lasa pe mine sa-l traiesc..Se opreste ploaia torentiala.. Norii dispar,apare soarele si odata cu el si un curcubeu minunat...Totul straluceste.Parca nu s-a intamplat. Exact cum am spus,ca o ploaie de vara...
Din nou povestea continua.Totul minunat.Lucruri bune unele dupa altele..Nu stiu de ce,dar aceste parti fericite ale povestii nu pot fi descrise in detaliu...
Stai..Cum crezi ca basmul continua?
Ridic privirea spre cer,un zambet imi apare pe fata. Scot umbrela si in momentul cand am pus-o deasupra capului a cazut primul strop pe ea si dupa incepe furtuna...Stropii mari de ploaie cad cu forta,odata cu ei cazand si necazul meu.

N-am ce-i face..asa ca il las pe "zmeu" sa intre in basm...si chiar..il ajut sa faca ce vrea..defapt...eu zic ca tot ceea ce face el acum e bine...Desi nu-mi aduce fericirea mie,o aduce pe a celorlalti din poveste..fapt ce ma bucura.Datorita lui pot sa protejez lucrurile importante mie...Asa e..gandesc optimist.Fac ce trebuie nu?Da! Fac ce trebuie.Pana la urma...trebuie sa traversez aceste probleme ca sa trec la pagina a doua...

...just..thinking...

Hm...o zi obisnuita..nimic iesit din comun..Plictisitor...Daca stau sa ma gandesc..asa incepeau si acele zile...zilele care la inceput erau plictisitoare..si apoi..deveneau cele mai distractive.Cand ma uit la padurea asta pare asa trista..dar atunci..cand eram toti adunati si fugeam pe-aici era asa distractiv..Desi eram destul de mari pentru a juca ascunsa prin padure noi fugeam..ca disperatii(pot sa zic) pe-acolo.Persoanele care treceau pe langa zambeau asa de tare cand ne vedeau..Distractiv...nu ca ar fi trecut mult  timp...cateva luni..dar...totul s-a oprit brusc...asa ca...pare ca au trecut ani...pare ca ma uit in timp...deodata..asa..s-a oprit..Pe-atunci parea imposibil din punctul meu de vedere sa se intample asta..dar uite ca..pana la urma chiar nu exista imposibil...Nu e mare tragedie..dar totusi..atunci ma simteam asa de bine..ma simteam in largul meu...Acum...un nou inceput..ha....nici nu mai vreau sa ma uit.imi amintesc totul din nou...Plec de-aici..habar n-am unde sa ma duc ...
Ce distractiv e sa fii mic..adica...atunci zici ca ai greutati si te simti mare..dupa un an te gandesti si zici ca erai foarte mic si imatur si acum ai ajuns defapt la maturitate..si asa se repeta intr-una...atunci nici nu aveam sa ne dam seama ca totul se poate schimba intr-o secunda...Eram noi,noi trei..Prietene bune,chiar foarte bune...nu aveam sa stim ca dupa o sa vorbim una cu alta de la mii de kilometri departare...acuma.noi abia asteptam sa treca timpul sa ne revedem..iar fiecare in cate-un coltisor al lumii ne vedem de viata...Viata...nici n-am apucat sa o gust..jumatate ti-o pierzi pentru a invata cum sa-i rezisti...iar cealalta jumatate ti-o pierzi tanjind dupa averi,bani,lucruri ce "iti aduc fericirea"...Dar dupa ce obtii toate astea tu vrei tot mai mult,si tot mai mult si numai pentru tine...
In lagatura despre noi trei,ei bine..noi trebuie sa gandim optimist..chiar daca acum suntem despartite,candva tot o sa ne reunim...imi si imaginez momentul...fac planuri...planuri cum numai eu pot sa fac...

Cateoda imi imaginez cum ar fi daca ele ar fi langa mine...imi imaginez cum seara ne-am uita la stele impreuna..ziua am fi gasit discutii..prea multe si alte subiecte n-am putea sa le terminam,si fara sa ne dam seama am ajunge la statia de tren abandonata...
Acolo ne-am cunoscut noi trei...In ziua aia calduroasa...mergeam pe linia de tren incercand sa-mi pastrez echilibrul..stiam ca nu mai e in functiune sina asa ca am banuit ca nu aveam sa intalnesc pe nimeni dar le-am vazut pe ele doua...vorbeau..si ele abia se cunoscusera...am ramas toate trei pe loc ele doua fixandu-si privirile pe mine...acela a fost inceputul...

Inceputul celei mai frumoase prietenii...

...nu fac decat sa pierd vremea...

Se plimba usor pe trotuar...o zi de vara calduroasa..o zi de august plina cu soare si obositoare..nimic neobisnuit..asa-i fusese toata vara..inchisa in casa sau plimbanduse(rar facea asta..ii era lene sa se mai imbrace si sa mearga ) prin oras....Ei bine..asta era una din acele zile rare..pur si simplu nu putea sta in casa...un gand o framanta de ceva timp..numai la asta ii era mintea desi dorea sa nu.Asa ca a fugit din casa,iar imediat ce a coborat scarile blocului cand a pasit pe trotuar o raza portocalie plina de caldura a tintit-o.

Era departe de casa...nu observa cat de departe ajunsese...
Putea sa se intample orice,ea oricum nu observa...Incerca sa-si inlature acele ganduri din minte...dar dupa multe eforturi si-a dat seama intr-un final ca nu putea..

S-a sprijinit de un perete..."Dupa atatia ani...Atatia ani de prietenie...cum se poate?Am stat mereu impreuna si stiam totul..stiam,bine spus...pentru ca acum..sincer..nu mai stiu nimic de ea...probabil o fi si vina mea..O fi fost mereu asa?Nu se poate..nu cred...toata prietenia asta a fost imaginatia mea...mi-am imaginat eu totul asa..viu si colorat?Mi-am format eu in minte ideea ca avem o prietenie perfecta?Ca dupa cativa ani..cand eu aveam sa ma mai maturizez,sa realizez ca defapt totul a fost o minciuna...Adica..da..sigur..am pe cineva alaturi care ma sprijna,o prietena care stiu sigur ca ma va ajuta mereu.in care pot sa am incredere,in care am incredere..care ma sustine si gandeste optimist pentru mine...Care arata ca un model pentru mine in toate privintele...
Dar...ce-mi pare mie rau sunt anii de prietenie pe care i-am avut..ce-i pe care i-am pierdut..anii dupa care eu tanjesc acuma..copilaria noastra....Am fost un copil asa prost...toti au realizat asta inaintea mea...Defapt..si eu am realizat asta...am realizat ca nu va mai avea sa dureze ceva ce nici nu a existat,ceva din mintea mea..eu incercam doar sa pastrez totul...nu vroiam sa infrunt asta..nu eram pregatita..speram ca era doar un cosmar,un cosmar oribil..speram sa ma trezesc...imi doream asa de mult...dar defapt eu traiesc in propriul meu vis...acest vis va dura pentru o eternitate...si se pare ca pentru a ma trezi va trebui sa accept ca nimic din asta n-a existat..va trebui sa uit tot..si cu lacrimi in ochi eu refuz sa ma trezesc..vreau sa raman...dar nu pot sa traiesc acolo.... in visul ala...chiar daca vreau...se pare ca acum sunt pregatita sa realizez,sa renunt..asa ca ma trezesc...exact...totul a fost ca un vis..ceva minunat,care nu a existat decat in mintea mea..un fruct al imaginatiei mele..al dorintei mele...poate am fost candva prietene,dar nu asa ca in mintea mea..asa ca acum imi iau ramas bun...

La revedere copilarie...la revedere prietena mea draga..."

...just wishes...

Sunt multe lucruri la care ne-am gandit,care am visat.Desigur,majoritatea nu s-au implinit,dar noi continuam sa ne facem "planurile" care mai degraba sunt vise,dar nu ne intereseaza...S-ar putea sa nu se intample dar noi tot speram constiente ca se va intampla...

Un vis a fost ca noi sa locuim impreuna,toate trei...Desigur,cred ca numai doua din noi stim acest plan..Dar sigur am fi toate trei de acord cu asta.Casa noastra se fie la malul marii,mare cu foarte multi pereti de sticla ca atunci cand apune sorele sa se loveasca de peretii de sticla si sa vedem cum gigantica stea se scufunda usor,usor in marea portocalie.Desi vom avea servicii total diferite noi sa ne vizitam una pe alta...

Asta ar fi perfect..Ar fi minunat...Dar..Visele se implinesc?

...nu stiu...

Mergeam..nu stiam unde..simteam nevoia doar sa alerg,sa ma concentrez asupra altui lucru...vroiam doar sa merg ,nu!Simteam nevoia sa fug,sa fug departe,cat mai departe...Mintea imi era ravasita.Fara sa imi dau seama ceva umed mi se prelingea de-al lungul obrazului,nu mai vedeam clar in fata,totul era in ceata,un joc de lumini asa de fascinante,care in ciuda faptului ca puteau atragea atentia oricui,pe a mea nu reuseau.Ochii imi erau asa umezi,fara sa realizez,deja am inceput sa plang in hohote...Lacrimile nu se mai opreau.Oricat de mult mi-as sterge ochii,pana la urma,nu aveau de gand sa se opreasca..Durerea mea,nervii mei...toti se revarsau prin acele lacrimi...
Probabil ca oamenii se uitau la mine:o ciudata care plange,mergand desculta pe strada.Sincer,si eu m-as uita la ea,as comptatimi-o...cat n-as da sa am acel moment..sa fie o a alta fata in locul meu,iar eu sa ma uit la ea cum plange complet distrusa...dar,pana la urma...totul a fost din vina mea...Am avut sansa sa plec...
Mi s-a dat sansa sa fug de acolo..sa nu vad cum totul pica jos..Chiar daca stiam ca nu ma va alege pe mine..eu tot stateam..si speram ca voi reusi sa-i schimb gandurile..
Chiar daca a ales-o pe ea,tot era complet fericit cand veneam la el,iar eu asta nu puteam intelegea..Acum probabil ea sta langa el,langa patul din spital,privind cum el isi petrece ultimele minute din viata..
Eu nu pot sa fac asta,nu eu..nu m-a ales pe mine..Desi vrea ca si eu sa fiu acolo,dar nu!Eu nu vreau!Vreau sa uit totul!Sa o iau de la capat..da...intr-un alt loc,intr-unul cu mult soare...
Mda,presupun ca e vina mea oricum..puteam sa plec oricand si n-am facut-o...Of..oricat as vrea sa dau vina pe ei..nu pot...Trebuie sa ma impac cu gandul asta...