...my fairytale...

Toti vrem o poveste fericita nu? Indiferent de continut.Si eu vreau una fericita...Dar uite cum decurge povestea mea:
Prima pagina....Inceputul...Hm...Inceputurile chiar pot fi cele mai minunate momente ale povestii.Totul e minunat,nu mai pot de fericire..se intampla lucruri care imi fac numai bine....Ce minunata e povestea mea...O poveste fericita in care eu sunt protagonista..logic...Hm...defapt..e mai mult un basm.Da! Basmul meu si numai al meu....
Apoi...totul o ia pe aratura..Se schimba asa de repede...Vine ca o ploaie de vara...Deodata vezi pe cer niste nori negri si o ploaie torentiala incepe..Minunat nu?In basmul meu trebuie sa apara si un zmeu...dar faza e ca...nu seamana deloc cu unul...Defapt..nu pot sa-l urasc pe acest "zmeu".Comic nu?Imi distruge basmul..Dar n-ai ce-i face.Daca asa decurge mereu .Nu poate exista basm fara zmei asa ca povestea-mi continua.
Ar trebui sa distrug acest "zmeu" dar eu ma uit la el si nu fac nimic...."Zmeul" nu-mi poarta pica si nici nu incearca sa-mi distruga povestea..doar simpla lui existenta o face,asa ca se retrage din basmul meu si ma lasa pe mine sa-l traiesc..Se opreste ploaia torentiala.. Norii dispar,apare soarele si odata cu el si un curcubeu minunat...Totul straluceste.Parca nu s-a intamplat. Exact cum am spus,ca o ploaie de vara...
Din nou povestea continua.Totul minunat.Lucruri bune unele dupa altele..Nu stiu de ce,dar aceste parti fericite ale povestii nu pot fi descrise in detaliu...
Stai..Cum crezi ca basmul continua?
Ridic privirea spre cer,un zambet imi apare pe fata. Scot umbrela si in momentul cand am pus-o deasupra capului a cazut primul strop pe ea si dupa incepe furtuna...Stropii mari de ploaie cad cu forta,odata cu ei cazand si necazul meu.

N-am ce-i face..asa ca il las pe "zmeu" sa intre in basm...si chiar..il ajut sa faca ce vrea..defapt...eu zic ca tot ceea ce face el acum e bine...Desi nu-mi aduce fericirea mie,o aduce pe a celorlalti din poveste..fapt ce ma bucura.Datorita lui pot sa protejez lucrurile importante mie...Asa e..gandesc optimist.Fac ce trebuie nu?Da! Fac ce trebuie.Pana la urma...trebuie sa traversez aceste probleme ca sa trec la pagina a doua...

...just..thinking...

Hm...o zi obisnuita..nimic iesit din comun..Plictisitor...Daca stau sa ma gandesc..asa incepeau si acele zile...zilele care la inceput erau plictisitoare..si apoi..deveneau cele mai distractive.Cand ma uit la padurea asta pare asa trista..dar atunci..cand eram toti adunati si fugeam pe-aici era asa distractiv..Desi eram destul de mari pentru a juca ascunsa prin padure noi fugeam..ca disperatii(pot sa zic) pe-acolo.Persoanele care treceau pe langa zambeau asa de tare cand ne vedeau..Distractiv...nu ca ar fi trecut mult  timp...cateva luni..dar...totul s-a oprit brusc...asa ca...pare ca au trecut ani...pare ca ma uit in timp...deodata..asa..s-a oprit..Pe-atunci parea imposibil din punctul meu de vedere sa se intample asta..dar uite ca..pana la urma chiar nu exista imposibil...Nu e mare tragedie..dar totusi..atunci ma simteam asa de bine..ma simteam in largul meu...Acum...un nou inceput..ha....nici nu mai vreau sa ma uit.imi amintesc totul din nou...Plec de-aici..habar n-am unde sa ma duc ...
Ce distractiv e sa fii mic..adica...atunci zici ca ai greutati si te simti mare..dupa un an te gandesti si zici ca erai foarte mic si imatur si acum ai ajuns defapt la maturitate..si asa se repeta intr-una...atunci nici nu aveam sa ne dam seama ca totul se poate schimba intr-o secunda...Eram noi,noi trei..Prietene bune,chiar foarte bune...nu aveam sa stim ca dupa o sa vorbim una cu alta de la mii de kilometri departare...acuma.noi abia asteptam sa treca timpul sa ne revedem..iar fiecare in cate-un coltisor al lumii ne vedem de viata...Viata...nici n-am apucat sa o gust..jumatate ti-o pierzi pentru a invata cum sa-i rezisti...iar cealalta jumatate ti-o pierzi tanjind dupa averi,bani,lucruri ce "iti aduc fericirea"...Dar dupa ce obtii toate astea tu vrei tot mai mult,si tot mai mult si numai pentru tine...
In lagatura despre noi trei,ei bine..noi trebuie sa gandim optimist..chiar daca acum suntem despartite,candva tot o sa ne reunim...imi si imaginez momentul...fac planuri...planuri cum numai eu pot sa fac...

Cateoda imi imaginez cum ar fi daca ele ar fi langa mine...imi imaginez cum seara ne-am uita la stele impreuna..ziua am fi gasit discutii..prea multe si alte subiecte n-am putea sa le terminam,si fara sa ne dam seama am ajunge la statia de tren abandonata...
Acolo ne-am cunoscut noi trei...In ziua aia calduroasa...mergeam pe linia de tren incercand sa-mi pastrez echilibrul..stiam ca nu mai e in functiune sina asa ca am banuit ca nu aveam sa intalnesc pe nimeni dar le-am vazut pe ele doua...vorbeau..si ele abia se cunoscusera...am ramas toate trei pe loc ele doua fixandu-si privirile pe mine...acela a fost inceputul...

Inceputul celei mai frumoase prietenii...

...nu fac decat sa pierd vremea...

Se plimba usor pe trotuar...o zi de vara calduroasa..o zi de august plina cu soare si obositoare..nimic neobisnuit..asa-i fusese toata vara..inchisa in casa sau plimbanduse(rar facea asta..ii era lene sa se mai imbrace si sa mearga ) prin oras....Ei bine..asta era una din acele zile rare..pur si simplu nu putea sta in casa...un gand o framanta de ceva timp..numai la asta ii era mintea desi dorea sa nu.Asa ca a fugit din casa,iar imediat ce a coborat scarile blocului cand a pasit pe trotuar o raza portocalie plina de caldura a tintit-o.

Era departe de casa...nu observa cat de departe ajunsese...
Putea sa se intample orice,ea oricum nu observa...Incerca sa-si inlature acele ganduri din minte...dar dupa multe eforturi si-a dat seama intr-un final ca nu putea..

S-a sprijinit de un perete..."Dupa atatia ani...Atatia ani de prietenie...cum se poate?Am stat mereu impreuna si stiam totul..stiam,bine spus...pentru ca acum..sincer..nu mai stiu nimic de ea...probabil o fi si vina mea..O fi fost mereu asa?Nu se poate..nu cred...toata prietenia asta a fost imaginatia mea...mi-am imaginat eu totul asa..viu si colorat?Mi-am format eu in minte ideea ca avem o prietenie perfecta?Ca dupa cativa ani..cand eu aveam sa ma mai maturizez,sa realizez ca defapt totul a fost o minciuna...Adica..da..sigur..am pe cineva alaturi care ma sprijna,o prietena care stiu sigur ca ma va ajuta mereu.in care pot sa am incredere,in care am incredere..care ma sustine si gandeste optimist pentru mine...Care arata ca un model pentru mine in toate privintele...
Dar...ce-mi pare mie rau sunt anii de prietenie pe care i-am avut..ce-i pe care i-am pierdut..anii dupa care eu tanjesc acuma..copilaria noastra....Am fost un copil asa prost...toti au realizat asta inaintea mea...Defapt..si eu am realizat asta...am realizat ca nu va mai avea sa dureze ceva ce nici nu a existat,ceva din mintea mea..eu incercam doar sa pastrez totul...nu vroiam sa infrunt asta..nu eram pregatita..speram ca era doar un cosmar,un cosmar oribil..speram sa ma trezesc...imi doream asa de mult...dar defapt eu traiesc in propriul meu vis...acest vis va dura pentru o eternitate...si se pare ca pentru a ma trezi va trebui sa accept ca nimic din asta n-a existat..va trebui sa uit tot..si cu lacrimi in ochi eu refuz sa ma trezesc..vreau sa raman...dar nu pot sa traiesc acolo.... in visul ala...chiar daca vreau...se pare ca acum sunt pregatita sa realizez,sa renunt..asa ca ma trezesc...exact...totul a fost ca un vis..ceva minunat,care nu a existat decat in mintea mea..un fruct al imaginatiei mele..al dorintei mele...poate am fost candva prietene,dar nu asa ca in mintea mea..asa ca acum imi iau ramas bun...

La revedere copilarie...la revedere prietena mea draga..."

...just wishes...

Sunt multe lucruri la care ne-am gandit,care am visat.Desigur,majoritatea nu s-au implinit,dar noi continuam sa ne facem "planurile" care mai degraba sunt vise,dar nu ne intereseaza...S-ar putea sa nu se intample dar noi tot speram constiente ca se va intampla...

Un vis a fost ca noi sa locuim impreuna,toate trei...Desigur,cred ca numai doua din noi stim acest plan..Dar sigur am fi toate trei de acord cu asta.Casa noastra se fie la malul marii,mare cu foarte multi pereti de sticla ca atunci cand apune sorele sa se loveasca de peretii de sticla si sa vedem cum gigantica stea se scufunda usor,usor in marea portocalie.Desi vom avea servicii total diferite noi sa ne vizitam una pe alta...

Asta ar fi perfect..Ar fi minunat...Dar..Visele se implinesc?

...nu stiu...

Mergeam..nu stiam unde..simteam nevoia doar sa alerg,sa ma concentrez asupra altui lucru...vroiam doar sa merg ,nu!Simteam nevoia sa fug,sa fug departe,cat mai departe...Mintea imi era ravasita.Fara sa imi dau seama ceva umed mi se prelingea de-al lungul obrazului,nu mai vedeam clar in fata,totul era in ceata,un joc de lumini asa de fascinante,care in ciuda faptului ca puteau atragea atentia oricui,pe a mea nu reuseau.Ochii imi erau asa umezi,fara sa realizez,deja am inceput sa plang in hohote...Lacrimile nu se mai opreau.Oricat de mult mi-as sterge ochii,pana la urma,nu aveau de gand sa se opreasca..Durerea mea,nervii mei...toti se revarsau prin acele lacrimi...
Probabil ca oamenii se uitau la mine:o ciudata care plange,mergand desculta pe strada.Sincer,si eu m-as uita la ea,as comptatimi-o...cat n-as da sa am acel moment..sa fie o a alta fata in locul meu,iar eu sa ma uit la ea cum plange complet distrusa...dar,pana la urma...totul a fost din vina mea...Am avut sansa sa plec...
Mi s-a dat sansa sa fug de acolo..sa nu vad cum totul pica jos..Chiar daca stiam ca nu ma va alege pe mine..eu tot stateam..si speram ca voi reusi sa-i schimb gandurile..
Chiar daca a ales-o pe ea,tot era complet fericit cand veneam la el,iar eu asta nu puteam intelegea..Acum probabil ea sta langa el,langa patul din spital,privind cum el isi petrece ultimele minute din viata..
Eu nu pot sa fac asta,nu eu..nu m-a ales pe mine..Desi vrea ca si eu sa fiu acolo,dar nu!Eu nu vreau!Vreau sa uit totul!Sa o iau de la capat..da...intr-un alt loc,intr-unul cu mult soare...
Mda,presupun ca e vina mea oricum..puteam sa plec oricand si n-am facut-o...Of..oricat as vrea sa dau vina pe ei..nu pot...Trebuie sa ma impac cu gandul asta...

Nu eu vreau sa fiu asa...

Cu multa tragere de inima...fata cu parul blond lasat pe spate imbracata in blugii ei scurti albastrii preferati ,un tricou alb si o bluza descheiata transparenta peste se apropie de usa.Se opreste in fata usii si sta un minut...parca nu ar vrea sa intre acolo.Soarele batea din geamul din spatele ei...Umbra fetei cadea exact peste placuta de pe usa...putea sa vada ce scrie acolo...dar stia deja..si tot nu avea curajul sa citeasca.
Ia o gura mare de aer si bate la usa.Aceasta se deschide si in prag o asteapta o femeie de 30-35 de ani..imbracata intr-o rochita casual dar eleganta,cu ochelarii care ii atarnau pe nas si se uita deasupra ei si ii zambeste.
-Poftim,intra..
Fata fara sa schiteze un zambet intra in camera...se aseaza pe canapeaua care ii era asa de familiara incat se simte ca acasa la ea..Se aseaza pe spate si "Ok.Sa inceapa jocul"
-Multi se plang de comportamentul meu...ca eu caut concurenta..ca nu las pe altii sa-si arate calitatile..sau sa-si arate placerile...Ca daca eu aleg ceva sa nu aleaga altii....probabil asa-s eu uneori...dar daca acelei persoane ii place mult si eu nu vreau sa ma cert cu acea persoana...atunci eu ma scot de acolo..nu-mi place pur si simplu sa fiu la fel ca altcineva,asa mi-e comportamentul meu...
-Si pe ceilalti ii deranjeaza deci?incepe femei care se asezase intr-o postura picior peste picior uitandu-se atent la ea..
-Multi nu arata faputl ca-i deranjeaza dar se observa...iar altii imi spun in fata...si unii destul de urat..cand eu nu arat ca doresc sa concurez...cand eu incetez sa concurez atunci aceia zic ca fac asta ma provoaca sa fac asta ...
-Deci tu nu doresti sa te schimbi?
-Nu...doresc...am incercat..incerc...dar nu merge..nu e asa usor..(fata era prinsa in conversatie..facea gesturi cu mana,fruntea ii era incruntat iar in ochii ei caprui incepeau sa se adune lacrimi)...nu pot pur si simplu...parca ceva ma strange cand fac un lucru ce nu-mi convine,incerc sa inghit totul..dar nu pot...asta e desavantajul meu..Eu am atatea sanse..pot sa fac lucruri mari..dar lucrul asta ma opreste..nu pot sa am prieteni apropiati din vina asta...pentru ca cei care sunt mai apropiati de restul sunt enervati,deranjati,sau chiar scarbiti de comportamentul meu.. de reactiile mele...
-Deci si pe tine te deranjeaza?
-La inceput nu...adica..doamne..sunt eu...e comportamentul meu..asa m-am format..Dar din vina lor ma enerveaza,ma derajeaza si pe mine..
Incearca sa-si opreasca lacrimile,dar isi da seama ca e prea tarziu...lacrimile deja i se revarsasera..isi dadusera drumul
-Of..scoate un sunet chinuit,isi sterge lacrimile...Sincer m-am saturat..nu mai suport..nu pot sa inghit totul,sa accept totul..si stiu ca n-am sa reusesc asa..dar nici n-am sa reusesc sa ma opresc asa ca mai bine las totul balta...ma bag doar in lucruri separate singure...Cum am spus..las totul balta..
Femeia de pe scaun se indrapta si-si schimba postura
-Si crezi ca asta rezolvarea la problema.
-Sincer nu ma intereseaza( se ridica si-si ia geanta sporty din celalalt capat al canapelei)Nu mai am chef de nimic..
Pleaca stergandu-si lacrimile de la ochi si tranteste usa in urma ei..placuta aurie in care stralucea soarele sa zgaltane...
"Trebuie doar sa spun stop la tot"

Vechi prieteni...

Capul lui acoperea soarele.Nu prea pot sa-i observ trasaturile fetei,dar ii vad zambetul.Imi zambea asa de frumos.Timp de un minut am ramas blocata si m-am uitat la el.Ma ridic si ma scutur.
-Scuze,te-am deranjat?imi zice cu vocea lui joasa si calda,care are totusi un ton copilaros in ea.
-Nu..doar ma gandeam.
-Nu esti de pe aici nu?
-Doar am copilarit...Aici imi placea sa merg.
-Serios?imi zice el cu o voce nu prea surpinsa.Si mie imi placea sa merg pe aici.Sa ma intind si sa ma uit la nori si sa incerc sa-mi dau seama ce forme au.
Ma uit la el zambind.
-Suzy.ii intind mana.
-Alex imi zambeste el intinzand-o.
-Alex?-ma uit la el,chipul lui imi pare cunoscut.Ne-am mai intalnit?
-Da.-si iar zambeste,
Of , cat pot sa urasc zambetul lui...Adica abia l-am vazut si deja m-a fascinat.Imi zambeste ca si cum ar fi un copil inocent dar totusi...
-Si nu ai de gand sa spui de unde ne cunoastem? -am incercat sa ies eu din lumea visurilor-
-Nu.-spune el razand, of,iar zambetul lui.Gandeste-te,nu ma recunosti de nicaieri?
-Nu!Nu am mai fost pe aici de 10 ani,nu cred ca am de unde sa stiu.
-Din contra,ai de unde sa stii.
Ma uit la el.De unde as putea sa-l stiu?God,incerc sa-mi amintesc da totusi...Stai putin,zambetul asta,il stiu de undeva.
-Te stiu de cand am stat la bunica,de acum zece ani cumva?
-Bingo,spune el afisandu-si acelasi zambet etern as putea zice-

-Nu pot sa cred,a trecut atata timp.
Alex e prietenul meu din copilarie.Cand am venit pentru prima data aici,la bunica, nu m-am acomodat,insa el a fost primul care a inceput sa vorbeasca cu mine,sa se inteleaga cu mine.Ne-am intalnit pentru prima oara asa cum ne-am revazut acum.Mereu eram impreuna.
-Nu pot sa cred,te-ai reintors dupa atata timp.Dupa ce ai plecat de aici am crezut ca aveai sa te intorci,macar in vizite,dar zece ani la rand nu ai aparut.
Ma uit la el,imi pare rau ca am plecat si l-am lasat asa aici.
-Si,Alex,ce mai faci?
Se arunca pe spate si ramane intins pe iarba.
-Mai nimic...Dupa ce am acceptat faptul ca nu mai aveai sa te mai intorci,pur si simplu am cautat lucruri sa-mi umplu timpul liber.Uneori faceam singur ceea ce obisnuiam sa facem impreuna...dar nu era la fel de distractiv.Credeam ca asa voi putea uita mai repede...dar...stiu ca dau in dramatisme...dar nu tu ai ramas aici...
Socata ma uit la el.Nu pot sa cred ca plecarea mea a avut impactul asta asupra lui.Am crezut ca nu va avea nicio problema cu plecarea mea...Dar se pare ca a fost exact invers.
-Alex..scuze..chiar nu m-am gandit la....la consecinte..Am crezut ca totul va fi la fel.Ca tu te vei comporta normal..ca inainte..
-Ai gandit gresit Suzy-zice el chinuindu-se sa schiteze un zambet,dar nu-i prea reuseste- oricum,ce-a fost a fost...Ai plecat..pana la urma eu am acceptat asta..Dar..sunt curios sa stiu de ce te-ai intors...Ca sa pleci din nou ca data trecuta?...