Zi ploioasa....Ah....Oricum nu e nici o diferenta,voi sta in casa!Nu ca mi-e frica de ceva sau de cineva...Nu...Nu am nici o frica...doar nu vreau sa ies!!!
Pe cine pacalesc?Numai la visele alea ciudate ma gandesc...Totul a inceput cu visul ala de langa lac,care a ajuns sa fie in lac...Dupa un vis s-a repetat nopti la rand...nopti consecutive...Eu la malul marii noaptea...Luna foarte mare se reflecta in apa calma...Apa imi ajungea pana la glezne....deodata,de sus coboara Ellie.Ma uit la dansa...Ochii ei albastrii la fel de deschisi ca lumina lunii in mare se uita la mine.Statea pe apa...Picioarele ei erau pe suprafata apei.
-Ai fost foarte draguta cu mine.Esti prima persoana care s-a comportat asa,care mi-a devenit prietena.Dar,sincer,sincer, imi pare rau!Oricat de mult nu as vrea va trebui sa...
Deodata tot sunetul se stinge...Nu mai aud nimic,ii vad doar buzele miscandu-se si isi intinde mainile si ma prinde de gat ...ca si cum m-ar gatui...
Apoi mereu ma trezesc..visul asta se repeta...nopti la rand...chiar si can atipesc 5 minute tot visez asta...
Gata!Trebuie sa pun capat!Ma duc la lac!Imi iau repede paltonul negru(primul la indemana)si imi iau repede umbrela rosie.
Ajung la lac...Exact cum banuiam...Nu-i nimeni...Ca si cum lumea ar fi goala...Parca intr-un fel ma simteam trista...singura...
-A trecut ceva timp.
Luata prin surpins m-am intors: Ellie.
-Da.Nu ne-am mai vazut de mult.
-Nu ai mai trecut pe aici...Eu am venit in fiecare zi...Si nu te-am gasit.
-Pai...Da...Nu am putut.
-Nu ai putut?Sau nu ai vrut?
Surprinsa din nou de modul ei de a gandi ii raspund:
-Doar nu am putut.
-Vreau sa-ti arat ceva.Vin-o!
Mergem...Ea fuge imbracata in rochita ei verde cu danteluta si se intoarce din cand in cand sa se asigure ca o urmaresc.
-Ellie...As putea sa stiu unde mergem?
-Ai sa vezi.
Deodata se opreste.Se da la o parte ca sa pot privi atent.Socata,realizez ce-i locul ala:
-Un cimitir.
E un cimitir mai vechi...cred...Crucile toate din lemn..atarnate,cazute.
-E de pe timpul razboiului?
-Da...Oamenii pe timpul razboiului foloseau locul asta ca un cimitir,se ascundeau de inamici.
-Diferite familii erau aici...Mama spune ca si rude de-ale noastre sunt ingropate aici.
-Ce nume de familie ai?
-Cnej.
-Hm...Da a rusi...
-Da,raspunde ea razand.
Am gasit multe morminte cu numele Cnej.
Intr-un loc a crescut un copac,un cires.Copacul a crescut la capul unui mormant.Ma apropii de mormant.Speriata Ellie tipa sa nu merg acolo.
"Ce?Doar nu o fi mormantu ei acolo"Gandesc eu razand.Incerc sa mai sterg de pe crucea de lemn...n-am ce sterge
-N...n...Asta e "e"?
Elisabeth vine la mine ma ia de mana:
-Hai Lydia,vreau sa plecam de aici.
-Stai sa aflu numele,saraca pesoana a murit la 16 ani...E de varsta mea...Iti dai seama ce tanara a murit?
Ellie dezamagita uitandu-se in jos:
-Da...Foarte tanara.
Dupa multe rugaminti plecam...Fara sa-mi dau seama s-a inourat.Ma despart de Ellie.I-am promis ca voi fi acolo si maine.
Cerul e limpede,luna lumineaza asa de tare incat pot vedea clar totul.Ma tot gandesc la mormantul acela...Asa de frumos a inflorit copacul,cel mai ciudat lucru e ca,desi e toamna,copacul era inflorit.Ma opresc,si foarte decisa ma intoc acolo.Merg prin padure si ajung la poiana,cimitir.Arata asa de minunat noaptea.Prin cires zboara licurici...Totul e de o culoare albastra,minunata.
Ma duc la mormant,si cu ajutorul luminii lunii care ma ajuta sa vad la fel da clar ca acum 2 ore,incerc sa citesc:
-Ne...Neo...
"Neo...acelasi nume de familie ca al meu"
-Neo...L...Y...C...nu..D...I...A...
Socata,ma uit la cruce.
-Neo Lydia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu