N-am mai scris de mult..Ba chiar am neglijat blogul..Nu e ca si cum cineva chiar citeste blogul asta... Pentru mine...asta e jurnalul meu... aici pot scrie tot ce gandesc stiind ca nimeni nu ma va recunoaste..aici pot fi cine sunt cu adevarat..aici nu trebuie sa port masca...Asa ca..imi voi da jos din nou masca :
Am luat o mica pauza..sa ma recunosc..acum trec prin fazele adolescentei cand parintii sunt insuportabil si cand nimeni nu ma intelege.. drame...ce mai.. Din nou..ma indoiesc de prietenie...din ce in ce mai tare..ma gandesc..care e rostul ei?Sa ai pe cineva alaturi de tine...numai la bine? Poate asa e prietenia si nu cum mi-o imaginam eu..In mintea mea..totul..era...colorat..viu..multe zambete...dar nu e chiar asa...nu e deloc asa...insa...din nou..cui ii pasa? Nimanui!Atunci de ce sa pastrez fata posomorata? Pana la urma...realizez ca nu m-am schimbat deloc..ca totul se repeta..Ca,ca si inainte... eu cred ca cineva chiar tine la mine pentru cine sunt si dupa...dupa raman tot singura..chinuindu-ma sa ma tin de ei..de cei pe care ii cred..ii credeam...prieteni..Pfff...din nou...drame..
.Stii..chiar sunt buna la teatru..nimeni nu observa ca mie chiar imi pasa..Sunt bestiala!
Poate si lor le pasa..si poarta masti la fel de bune ca si ale mele...Poate asa e...dar nu va mai fi la fel..Nu cred..desi...eu chiar sper.....
Din nou sunt lasata singura...
Eli..mi-e dor de tine...De ce nu mai suntem si noi la fel?Poate astea nu s-ar fi intamplat...
Toti vrem o poveste fericita nu? Indiferent de continut.Si eu vreau una fericita...Dar uite cum decurge povestea mea:
Prima pagina....Inceputul...Hm...Inceputurile chiar pot fi cele mai minunate momente ale povestii.Totul e minunat,nu mai pot de fericire..se intampla lucruri care imi fac numai bine....Ce minunata e povestea mea...O poveste fericita in care eu sunt protagonista..logic...Hm...defapt..e mai mult un basm.Da! Basmul meu si numai al meu....
Apoi...totul o ia pe aratura..Se schimba asa de repede...Vine ca o ploaie de vara...Deodata vezi pe cer niste nori negri si o ploaie torentiala incepe..Minunat nu?In basmul meu trebuie sa apara si un zmeu...dar faza e ca...nu seamana deloc cu unul...Defapt..nu pot sa-l urasc pe acest "zmeu".Comic nu?Imi distruge basmul..Dar n-ai ce-i face.Daca asa decurge mereu .Nu poate exista basm fara zmei asa ca povestea-mi continua.
Ar trebui sa distrug acest "zmeu" dar eu ma uit la el si nu fac nimic...."Zmeul" nu-mi poarta pica si nici nu incearca sa-mi distruga povestea..doar simpla lui existenta o face,asa ca se retrage din basmul meu si ma lasa pe mine sa-l traiesc..Se opreste ploaia torentiala.. Norii dispar,apare soarele si odata cu el si un curcubeu minunat...Totul straluceste.Parca nu s-a intamplat. Exact cum am spus,ca o ploaie de vara...
Din nou povestea continua.Totul minunat.Lucruri bune unele dupa altele..Nu stiu de ce,dar aceste parti fericite ale povestii nu pot fi descrise in detaliu...
Stai..Cum crezi ca basmul continua? Ridic privirea spre cer,un zambet imi apare pe fata. Scot umbrela si in momentul cand am pus-o deasupra capului a cazut primul strop pe ea si dupa incepe furtuna...Stropii mari de ploaie cad cu forta,odata cu ei cazand si necazul meu.
N-am ce-i face..asa ca il las pe "zmeu" sa intre in basm...si chiar..il ajut sa faca ce vrea..defapt...eu zic ca tot ceea ce face el acum e bine...Desi nu-mi aduce fericirea mie,o aduce pe a celorlalti din poveste..fapt ce ma bucura.Datorita lui pot sa protejez lucrurile importante mie...Asa e..gandesc optimist.Fac ce trebuie nu?Da! Fac ce trebuie.Pana la urma...trebuie sa traversez aceste probleme ca sa trec la pagina a doua...
Hm...o zi obisnuita..nimic iesit din comun..Plictisitor...Daca stau sa ma gandesc..asa incepeau si acele zile...zilele care la inceput erau plictisitoare..si apoi..deveneau cele mai distractive.Cand ma uit la padurea asta pare asa trista..dar atunci..cand eram toti adunati si fugeam pe-aici era asa distractiv..Desi eram destul de mari pentru a juca ascunsa prin padure noi fugeam..ca disperatii(pot sa zic) pe-acolo.Persoanele care treceau pe langa zambeau asa de tare cand ne vedeau..Distractiv...nu ca ar fi trecut mult timp...cateva luni..dar...totul s-a oprit brusc...asa ca...pare ca au trecut ani...pare ca ma uit in timp...deodata..asa..s-a oprit..Pe-atunci parea imposibil din punctul meu de vedere sa se intample asta..dar uite ca..pana la urma chiar nu exista imposibil...Nu e mare tragedie..dar totusi..atunci ma simteam asa de bine..ma simteam in largul meu...Acum...un nou inceput..ha....nici nu mai vreau sa ma uit.imi amintesc totul din nou...Plec de-aici..habar n-am unde sa ma duc ... Ce distractiv e sa fii mic..adica...atunci zici ca ai greutati si te simti mare..dupa un an te gandesti si zici ca erai foarte mic si imatur si acum ai ajuns defapt la maturitate..si asa se repeta intr-una...atunci nici nu aveam sa ne dam seama ca totul se poate schimba intr-o secunda...Eram noi,noi trei..Prietene bune,chiar foarte bune...nu aveam sa stim ca dupa o sa vorbim una cu alta de la mii de kilometri departare...acuma.noi abia asteptam sa treca timpul sa ne revedem..iar fiecare in cate-un coltisor al lumii ne vedem de viata...Viata...nici n-am apucat sa o gust..jumatate ti-o pierzi pentru a invata cum sa-i rezisti...iar cealalta jumatate ti-o pierzi tanjind dupa averi,bani,lucruri ce "iti aduc fericirea"...Dar dupa ce obtii toate astea tu vrei tot mai mult,si tot mai mult si numai pentru tine...
In lagatura despre noi trei,ei bine..noi trebuie sa gandim optimist..chiar daca acum suntem despartite,candva tot o sa ne reunim...imi si imaginez momentul...fac planuri...planuri cum numai eu pot sa fac...
Cateoda imi imaginez cum ar fi daca ele ar fi langa mine...imi imaginez cum seara ne-am uita la stele impreuna..ziua am fi gasit discutii..prea multe si alte subiecte n-am putea sa le terminam,si fara sa ne dam seama am ajunge la statia de tren abandonata...
Acolo ne-am cunoscut noi trei...In ziua aia calduroasa...mergeam pe linia de tren incercand sa-mi pastrez echilibrul..stiam ca nu mai e in functiune sina asa ca am banuit ca nu aveam sa intalnesc pe nimeni dar le-am vazut pe ele doua...vorbeau..si ele abia se cunoscusera...am ramas toate trei pe loc ele doua fixandu-si privirile pe mine...acela a fost inceputul...
Se plimba usor pe trotuar...o zi de vara calduroasa..o zi de august plina cu soare si obositoare..nimic neobisnuit..asa-i fusese toata vara..inchisa in casa sau plimbanduse(rar facea asta..ii era lene sa se mai imbrace si sa mearga ) prin oras....Ei bine..asta era una din acele zile rare..pur si simplu nu putea sta in casa...un gand o framanta de ceva timp..numai la asta ii era mintea desi dorea sa nu.Asa ca a fugit din casa,iar imediat ce a coborat scarile blocului cand a pasit pe trotuar o raza portocalie plina de caldura a tintit-o.
Era departe de casa...nu observa cat de departe ajunsese...
Putea sa se intample orice,ea oricum nu observa...Incerca sa-si inlature acele ganduri din minte...dar dupa multe eforturi si-a dat seama intr-un final ca nu putea..
S-a sprijinit de un perete..."Dupa atatia ani...Atatia ani de prietenie...cum se poate?Am stat mereu impreuna si stiam totul..stiam,bine spus...pentru ca acum..sincer..nu mai stiu nimic de ea...probabil o fi si vina mea..O fi fost mereu asa?Nu se poate..nu cred...toata prietenia asta a fost imaginatia mea...mi-am imaginat eu totul asa..viu si colorat?Mi-am format eu in minte ideea ca avem o prietenie perfecta?Ca dupa cativa ani..cand eu aveam sa ma mai maturizez,sa realizez ca defapt totul a fost o minciuna...Adica..da..sigur..am pe cineva alaturi care ma sprijna,o prietena care stiu sigur ca ma va ajuta mereu.in care pot sa am incredere,in care am incredere..care ma sustine si gandeste optimist pentru mine...Care arata ca un model pentru mine in toate privintele...
Dar...ce-mi pare mie rau sunt anii de prietenie pe care i-am avut..ce-i pe care i-am pierdut..anii dupa care eu tanjesc acuma..copilaria noastra....Am fost un copil asa prost...toti au realizat asta inaintea mea...Defapt..si eu am realizat asta...am realizat ca nu va mai avea sa dureze ceva ce nici nu a existat,ceva din mintea mea..eu incercam doar sa pastrez totul...nu vroiam sa infrunt asta..nu eram pregatita..speram ca era doar un cosmar,un cosmar oribil..speram sa ma trezesc...imi doream asa de mult...dar defapt eu traiesc in propriul meu vis...acest vis va dura pentru o eternitate...si se pare ca pentru a ma trezi va trebui sa accept ca nimic din asta n-a existat..va trebui sa uit tot..si cu lacrimi in ochi eu refuz sa ma trezesc..vreau sa raman...dar nu pot sa traiesc acolo.... in visul ala...chiar daca vreau...se pare ca acum sunt pregatita sa realizez,sa renunt..asa ca ma trezesc...exact...totul a fost ca un vis..ceva minunat,care nu a existat decat in mintea mea..un fruct al imaginatiei mele..al dorintei mele...poate am fost candva prietene,dar nu asa ca in mintea mea..asa ca acum imi iau ramas bun...
La revedere copilarie...la revedere prietena mea draga..."
Sunt multe lucruri la care ne-am gandit,care am visat.Desigur,majoritatea nu s-au implinit,dar noi continuam sa ne facem "planurile" care mai degraba sunt vise,dar nu ne intereseaza...S-ar putea sa nu se intample dar noi tot speram constiente ca se va intampla...
Un vis a fost ca noi sa locuim impreuna,toate trei...Desigur,cred ca numai doua din noi stim acest plan..Dar sigur am fi toate trei de acord cu asta.Casa noastra se fie la malul marii,mare cu foarte multi pereti de sticla ca atunci cand apune sorele sa se loveasca de peretii de sticla si sa vedem cum gigantica stea se scufunda usor,usor in marea portocalie.Desi vom avea servicii total diferite noi sa ne vizitam una pe alta...
Asta ar fi perfect..Ar fi minunat...Dar..Visele se implinesc?
Mergeam..nu stiam unde..simteam nevoia doar sa alerg,sa ma concentrez asupra altui lucru...vroiam doar sa merg ,nu!Simteam nevoia sa fug,sa fug departe,cat mai departe...Mintea imi era ravasita.Fara sa imi dau seama ceva umed mi se prelingea de-al lungul obrazului,nu mai vedeam clar in fata,totul era in ceata,un joc de lumini asa de fascinante,care in ciuda faptului ca puteau atragea atentia oricui,pe a mea nu reuseau.Ochii imi erau asa umezi,fara sa realizez,deja am inceput sa plang in hohote...Lacrimile nu se mai opreau.Oricat de mult mi-as sterge ochii,pana la urma,nu aveau de gand sa se opreasca..Durerea mea,nervii mei...toti se revarsau prin acele lacrimi...
Probabil ca oamenii se uitau la mine:o ciudata care plange,mergand desculta pe strada.Sincer,si eu m-as uita la ea,as comptatimi-o...cat n-as da sa am acel moment..sa fie o a alta fata in locul meu,iar eu sa ma uit la ea cum plange complet distrusa...dar,pana la urma...totul a fost din vina mea...Am avut sansa sa plec...
Mi s-a dat sansa sa fug de acolo..sa nu vad cum totul pica jos..Chiar daca stiam ca nu ma va alege pe mine..eu tot stateam..si speram ca voi reusi sa-i schimb gandurile..
Chiar daca a ales-o pe ea,tot era complet fericit cand veneam la el,iar eu asta nu puteam intelegea..Acum probabil ea sta langa el,langa patul din spital,privind cum el isi petrece ultimele minute din viata..
Eu nu pot sa fac asta,nu eu..nu m-a ales pe mine..Desi vrea ca si eu sa fiu acolo,dar nu!Eu nu vreau!Vreau sa uit totul!Sa o iau de la capat..da...intr-un alt loc,intr-unul cu mult soare...
Mda,presupun ca e vina mea oricum..puteam sa plec oricand si n-am facut-o...Of..oricat as vrea sa dau vina pe ei..nu pot...Trebuie sa ma impac cu gandul asta...
Cu multa tragere de inima...fata cu parul blond lasat pe spate imbracata in blugii ei scurti albastrii preferati ,un tricou alb si o bluza descheiata transparenta peste se apropie de usa.Se opreste in fata usii si sta un minut...parca nu ar vrea sa intre acolo.Soarele batea din geamul din spatele ei...Umbra fetei cadea exact peste placuta de pe usa...putea sa vada ce scrie acolo...dar stia deja..si tot nu avea curajul sa citeasca.
Ia o gura mare de aer si bate la usa.Aceasta se deschide si in prag o asteapta o femeie de 30-35 de ani..imbracata intr-o rochita casual dar eleganta,cu ochelarii care ii atarnau pe nas si se uita deasupra ei si ii zambeste.
-Poftim,intra..
Fata fara sa schiteze un zambet intra in camera...se aseaza pe canapeaua care ii era asa de familiara incat se simte ca acasa la ea..Se aseaza pe spate si "Ok.Sa inceapa jocul"
-Multi se plang de comportamentul meu...ca eu caut concurenta..ca nu las pe altii sa-si arate calitatile..sau sa-si arate placerile...Ca daca eu aleg ceva sa nu aleaga altii....probabil asa-s eu uneori...dar daca acelei persoane ii place mult si eu nu vreau sa ma cert cu acea persoana...atunci eu ma scot de acolo..nu-mi place pur si simplu sa fiu la fel ca altcineva,asa mi-e comportamentul meu...
-Si pe ceilalti ii deranjeaza deci?incepe femei care se asezase intr-o postura picior peste picior uitandu-se atent la ea..
-Multi nu arata faputl ca-i deranjeaza dar se observa...iar altii imi spun in fata...si unii destul de urat..cand eu nu arat ca doresc sa concurez...cand eu incetez sa concurez atunci aceia zic ca fac asta ma provoaca sa fac asta ...
-Deci tu nu doresti sa te schimbi?
-Nu...doresc...am incercat..incerc...dar nu merge..nu e asa usor..(fata era prinsa in conversatie..facea gesturi cu mana,fruntea ii era incruntat iar in ochii ei caprui incepeau sa se adune lacrimi)...nu pot pur si simplu...parca ceva ma strange cand fac un lucru ce nu-mi convine,incerc sa inghit totul..dar nu pot...asta e desavantajul meu..Eu am atatea sanse..pot sa fac lucruri mari..dar lucrul asta ma opreste..nu pot sa am prieteni apropiati din vina asta...pentru ca cei care sunt mai apropiati de restul sunt enervati,deranjati,sau chiar scarbiti de comportamentul meu.. de reactiile mele...
-Deci si pe tine te deranjeaza?
-La inceput nu...adica..doamne..sunt eu...e comportamentul meu..asa m-am format..Dar din vina lor ma enerveaza,ma derajeaza si pe mine..
Incearca sa-si opreasca lacrimile,dar isi da seama ca e prea tarziu...lacrimile deja i se revarsasera..isi dadusera drumul
-Of..scoate un sunet chinuit,isi sterge lacrimile...Sincer m-am saturat..nu mai suport..nu pot sa inghit totul,sa accept totul..si stiu ca n-am sa reusesc asa..dar nici n-am sa reusesc sa ma opresc asa ca mai bine las totul balta...ma bag doar in lucruri separate singure...Cum am spus..las totul balta..
Femeia de pe scaun se indrapta si-si schimba postura
-Si crezi ca asta rezolvarea la problema.
-Sincer nu ma intereseaza( se ridica si-si ia geanta sporty din celalalt capat al canapelei)Nu mai am chef de nimic..
Pleaca stergandu-si lacrimile de la ochi si tranteste usa in urma ei..placuta aurie in care stralucea soarele sa zgaltane...
"Trebuie doar sa spun stop la tot"
Capul lui acoperea soarele.Nu prea pot sa-i observ trasaturile fetei,dar ii vad zambetul.Imi zambea asa de frumos.Timp de un minut am ramas blocata si m-am uitat la el.Ma ridic si ma scutur.
-Scuze,te-am deranjat?imi zice cu vocea lui joasa si calda,care are totusi un ton copilaros in ea.
-Nu..doar ma gandeam.
-Nu esti de pe aici nu?
-Doar am copilarit...Aici imi placea sa merg.
-Serios?imi zice el cu o voce nu prea surpinsa.Si mie imi placea sa merg pe aici.Sa ma intind si sa ma uit la nori si sa incerc sa-mi dau seama ce forme au.
Ma uit la el zambind.
-Suzy.ii intind mana.
-Alex imi zambeste el intinzand-o.
-Alex?-ma uit la el,chipul lui imi pare cunoscut.Ne-am mai intalnit?
-Da.-si iar zambeste,
Of , cat pot sa urasc zambetul lui...Adica abia l-am vazut si deja m-a fascinat.Imi zambeste ca si cum ar fi un copil inocent dar totusi...
-Si nu ai de gand sa spui de unde ne cunoastem? -am incercat sa ies eu din lumea visurilor-
-Nu.-spune el razand, of,iar zambetul lui.Gandeste-te,nu ma recunosti de nicaieri?
-Nu!Nu am mai fost pe aici de 10 ani,nu cred ca am de unde sa stiu.
-Din contra,ai de unde sa stii.
Ma uit la el.De unde as putea sa-l stiu?God,incerc sa-mi amintesc da totusi...Stai putin,zambetul asta,il stiu de undeva.
-Te stiu de cand am stat la bunica,de acum zece ani cumva?
-Bingo,spune el afisandu-si acelasi zambet etern as putea zice-
-Nu pot sa cred,a trecut atata timp.
Alex e prietenul meu din copilarie.Cand am venit pentru prima data aici,la bunica, nu m-am acomodat,insa el a fost primul care a inceput sa vorbeasca cu mine,sa se inteleaga cu mine.Ne-am intalnit pentru prima oara asa cum ne-am revazut acum.Mereu eram impreuna.
-Nu pot sa cred,te-ai reintors dupa atata timp.Dupa ce ai plecat de aici am crezut ca aveai sa te intorci,macar in vizite,dar zece ani la rand nu ai aparut.
Ma uit la el,imi pare rau ca am plecat si l-am lasat asa aici.
-Si,Alex,ce mai faci?
Se arunca pe spate si ramane intins pe iarba.
-Mai nimic...Dupa ce am acceptat faptul ca nu mai aveai sa te mai intorci,pur si simplu am cautat lucruri sa-mi umplu timpul liber.Uneori faceam singur ceea ce obisnuiam sa facem impreuna...dar nu era la fel de distractiv.Credeam ca asa voi putea uita mai repede...dar...stiu ca dau in dramatisme...dar nu tu ai ramas aici...
Socata ma uit la el.Nu pot sa cred ca plecarea mea a avut impactul asta asupra lui.Am crezut ca nu va avea nicio problema cu plecarea mea...Dar se pare ca a fost exact invers.
-Alex..scuze..chiar nu m-am gandit la....la consecinte..Am crezut ca totul va fi la fel.Ca tu te vei comporta normal..ca inainte..
-Ai gandit gresit Suzy-zice el chinuindu-se sa schiteze un zambet,dar nu-i prea reuseste- oricum,ce-a fost a fost...Ai plecat..pana la urma eu am acceptat asta..Dar..sunt curios sa stiu de ce te-ai intors...Ca sa pleci din nou ca data trecuta?...
Hai sa ajutam o fata sa se faca cu o camera noua, ca tare ii place sa fotografieze... si a ei camera a murit dupa o viata tare chinuita:)))...Poza e realizata de ea... Daca va place apusul dati like aici... http://apps.facebook.com/sunt_nikon/fotografie.php?id=5050&reft=
Multumesc pentru cei care dau like!!
Incercand sa-si pastreze echilibrul fata continua sa mearga pe linia ferata."Daca a-si continua sa merg asa pana vine trenul si chiar daca ajunge sa continui sa merg?Sincer,nu vreau sa dau in drame dar m-am saturat,adica de ce trebuie sa continui sa merg dupa ceilalti,la fiecare greseala sa-mi cer scuze,sau daca fac ei vreo greseala sa trec asa repede peste?Adica daca pe ei ii doare undeva de mine,pe mine da ce sa nu ma doara tot acolo?Desigur,unele certuri sunt asa,trecatoare,dar de ce tot ei sa ramana ce-i nervosi si eu sa fiu vinovata?Dar, ce spun eu?Desigur ca eu sunt vinovata, eu sunt <<unica>> eu sunt <<cea mai cu mot>> si ei sunt doar <<inocenti>>.Nu zic ca neaparat ei sunt de vina,dar de ce sa dam vina pe mine?Dar dupa,daca zic ceva,desigur,tot eu sunt vinovata...Sunt luata la raspunderi pentru orice,si pentru asa voi fi luata la raspunderi.Deja imi imaginez crizele si scenele pe care le va face,iar eu desigur va trebui sa cedez.Vreau doar sa plec,vreau doar...doar sa se uite totul,toate ideile,toate gandurile...tot...Vreau ca totul sa fie un cosmar,un vis oricedar numai realitatea nu...Vreau sa ma trezeasca mama si sa ma intrebe ce vreau la mic-ul dejun si eu sa ma trezesc si sa nu ma mai gandesc la asta.Vreau sa nu-mi mai pese.Vreau sa fiu fericita.Vreau ca totul sa fie bine! " Trenul se apropie de ea. Se aude vuietul lui,sinele tremura.Isi inchide ochii si un zambet apare pe fata ei .
Ma uit socata...Recitesc,nimic schimbat,nu e imaginatia mea...Chiar asta scrie pe cruce.
-Pana la urma te-ai intors. Esti asa de curioasa.Poftim,ai vrut sa vezi,acum ai vazut.imi spune Ellie care statea la cativa pasi de mine.
-Ellie,ce inseamna asta?Ce e asta?
-Nu te-ai intrebat niciodata de ce ai un nume asa ciudat?
-Nu am bagat de seama.
-Presupun ca esti socata.
-Nu,chiar ma asteptam sa existe un mormant al unei fete din timpul primului razboi mondial.
-Da...pai...asa este -zambeste fetita cu ochi albastrii-
-Poti te rog frumos sa-mi explici.
-Desigur...Presupun ca tu observai ceva ciudat la mine..nu?
-Da....Mereu apareai de nicaieri si dispareai..
-Defapt erai tu cea care faceai asta...Tu apareai deodata...La inceput am fost socata pana ti-am auzit numele...Sunt copil,cred in orice...iar din moment ce tu apareai ca o fantoma am vorbit cu mama si am cerut informatii despre Neo Lydia,si dupa am vazut un desen cu tine,atunci era clar ca tu erai in poza.
-Da...-am intrerupt-o-
-Sincer,nu-ti stiu povestea...Insa bunica mea mi-a spus ca sunt persoane care raman aici cu un scop...Sincer chiar,nu stiu tu de ce esti aici,stiu doar ca tu mereu ai crezut ca esti in viata...Ti-ai creat o viata,ti-ai facut propria lume...
-Atunci visele pe care le aveam cu tine erau doar imaginatia mea?
-Da...
-Nu inteleg...Nu-mi amintesc nimic...
-Ai sa-ti amintesti...
-Dar de unde stii atatea?
-Bunica mea m-a invatat,si ea facea aceleasi lucruri,de asta stiu...mereu am semanat cu ea.-si pleaca-
Socata am plecat din cimitir si am inceput sa merg fara sa bag de seama pe unde trec.Insa,in timp ce mergeam,imi aminteam..."Da,imi amintesc tot.In timpul razboiului am murit incercand sa salvez un copil...Ai mei aau fost distrusi...Iar eu,nu am putut crede si mi-am continuat viata,insa am ramas blocata la 16 ani..."
-O,doamne....
-Ciudata reactie...Ar fi trebuit sa tipi. -Ellie din spatele meu-
-Stii,nu am chef de glume...
-Motivul pentru care ai ramas aici,sigur nu-l stii...
-Pai...nu..cred...
-Incearca sa-ti amintesti,poate chiar stii...
-Pai..
Mergeau ele doua...Ali si Eli.Se plimbau pe strada vorbind de cu zori.Vorbeau de intamplri haioase..dupa au inceput sa-si aminteasca de vremurile cand abia devenisera prietene..Nu isi aminteau cum s-au imprietenit...dar isi aminteau cum s-au vazut prima data.
-Imi amintesc ca ploua.zice Ali cu vocea ei de copilas.
-Da,si tu nu aveai umbrela.adaoga Eli cu r-ul ei accentuat.
-Tu aveai..una neagra...Eu am ajuns cu intarziere la inceputul anului scolar.Te-am vazut pe tine si pe cealalta colega noua...Ea era in mijlocul cercului de elvi din clasa noastra iar tu stateai separat si te uitai la directoare cum vorbeste...Cand te-am vazut am zis: "Clar,sigur nu ne vom intelege,ea e genul tipei mature".
-Chiar?
-Da.zice Ali razand.Care a fost prima ta imprese despre mine?
-Greu de spus....De la inceput mi-ai parut o tipa de treaba, banuiam ca asculti rock si pareai destul de baietoasa.zice satena cu cateva suvite roscate datorita luminii orbitoare a soarelui.
-Prima impresia foarte buna.rade Ali,parul blond zburand din vina adierii calde.
-La inceput nu am devenit prietene.
-Da...dar sincer..eu nu-mi amintesc cum am inceput sa ne intelegem..
-Nici eu..
-Totusi..daca stam sa ne gandim..in cativa ani am reusit sa ne cunoastem perfect incat oamenii sa nu ne creada cand spunem ca nu suntem cele mai bune prietene.
-Da,trebuie sa ne certam cu ei.rade Eli.
Continuau sa mearga si au reinceput un lant de discutii in care erau prinse incat nu observau pe unde trec.Intr-adevar,fetele se intelegeau asa de bine incat dadeau impresia ca sunt surori sau cele mai buna prietene...ziceai ca se cunosteau de-o viata.Multe lucruri spuneau la unison,iar : "ginx"-ul pe care ele il spuneau dupa se repeta spunand exact la fel...Asa au facut si de data asta si au batut un nou record de-al lor.Au izbucnit in ras.Eli continuand sa rada s-a asezat langa statuia din mijlocul pietii publice al orasului iar Ali langa dansa continuand sa rada.Daca multi se uitau la ele,puteau sa devina gelosi pe prietenia lor.Mereu se ajutau,mereu erau impreuna.Au observat ca nu prea reusesc sa stea despartite.
Cand Eli(care de obicei da de necazuri) avea o problema mai mult "personala" Ali era mereu acolo si ii sarea in ajutor.Ali avea grija ca Eli sa ajunga in atentia tuturor,si desi neavand prea multe cunostinte in ale modei,reuseste sa-i aleaga hainele atracand privirile tuturor.Eli mereu avea grija ca Ali sa nu fie data la o parte,ii impartasea secretele si o ajuta mereu la nevoie.
Cand le vezi pe acele doua fete vorbind,si razand,zici ca au trait impruna o viata...
Un lucru e sigur...eu sunt curioasa sa vad cat o sa dureze asta...
Cu totii stim cum e vremea:azi e cald,maine ploua torential...Ei bine...asa pot fi unele persoane....Azi sunt cele mai fericite din lume si maine se arunca de pe bloc ca cica "sufera".
Pot fi si eu schimbatoare,dar nu ma arunc de pe bloc:))...Azi pot fi copilaroasa,si maine pot fi un adevarat rocker....Pot spune ca personalitatea mea depinde de vreme:)))
Pe langa multi oameni nu pot fi cine sunt cu adevarat,asa ca devin altcineva....Mereu mi-am schinbat personalitatea dupa persoanele cu care stau...M-am schimbat de atatea ori...Presupun ca sunt aceeasi doar cu 2-3 persoane...in schimb,langa alte persoane daca m-ai pune sa ma recunosc,nu as reusi...
Am devenit altcineva de atatea ori,incat nici nu mai stiu cum sunt eu...
-Deci...cine e?
-Cea care va invatala la aceasta scoala este...Alisa..
-Poftim?
-Ce?
-Cum se poate asa ceva?Clar eu cant mult mai bine...ea doar ma urmareste mereu,ma imita mereu...
In timp ce eu tipam nervoasa,Alisa se uita cu atentie la mine...
-Ne pare rau...Nu ai fost tu aleasa?
-De ce?Nu inteleg!
-Incearca sa-ti dai seama si poate atunci o sa ai o sansa.
-Nu stiti ce ati pierdut.
Si am plecat trantind usa."Nu pot sa cred!Au ales-o pe Alisa". O vad in spatele meu.
-Suzy, stai!
-Ce?
-Nu pot sa cred ce ai spus acolo.
-Ce?Adevarul?
-Cum adica adevarul?Noi nu suntem prietene?
-Logic ca nu!Tu mereu m-ai urmarit...
Si am plecat...M-am oprit la un colt al scolii...
-Si acum eu ce fac?
Ajung acasa.
-Si?Deci?intreaba mama mea curioasa.
-Plec la bunici vara asta...N-am chef de orasul asta..
-N-ai reusit?Dar,cum?
-Nu conteaza.In week-end am sa plec.si trantesc usa.
Ma intind pe pat si ma uit la tavanul camerei...E desenat cerul,noaptea..constelatiile..Mereu ma calmez cand ma uit pe tavan."Nu pot sa cred...Am ratat sansa asta?Dar cum?De ce au ales-o pe ea?"
Si uite ca a venit week-endul.
-Ti-ai pus tot in bagaje?intreaba mama foarte sperita
-Da,mama.raspund eu foarte plictisita.
E asa de enervant cand te opreste mama ta la usa sa-ti verifice tot bagajul,sa vada daca nu ai uitat nimic:daca ti-ai pus periuta de dinti,destule perechi de sosete,tricouri,haine mai groase....
-Am plecat.
-Ai grija.
Si uite ca plec.In sfarsit 3 luni fara sa-mi amintesc de scoala aia.Urc in tren.Imi pun castile in urechi si tot drumul am sa ma uit la geam.Sunt singura in cabina,bucuria mea.Chiar n-am chef sa vina vreo bunicuta si sa inceapa sa vorbeasca cu mine.Am ajuns la destinatie.Bunica mea nu sta la tara,defapt sta si ea la oras.Un oras la fel de mare ca cel in care locuiesc eu.Nu am mai fost la ea de 10 ani..Motivul:sta prea departe.Am ajuns acasa la bunica mea.
-Ai ajuns draga mea.
-Bunica...of..mi-am aruncat bagajele si i-am sarit in brate.
Meureu mi-a fost alaturi...Mereu ii povesteam ce aveam pe cap...Acasa la mine am fost mai mereu fata fara umor,fat serioasa,cu picioarele prea pe pamant,insa aici...aici am crescut,aici ma comport cum sunt eu cu adevarat.
I-am spus tot..Desigur ea m-a consolat si mi-a vorbit...
Am plecat sa ma plimb prin oras.Nu prea imi amintesc cum era...Insa in urmatoarele luni aveam sa stau acolo.Imi amintesc cand eram mica,cand n-aveam ce face...mergeam pe un deal.Acolo m-am intalnit pentru prima data cu un prieten.Cand stateam si ma uitam la cer venea si incepea sa vorbeasca cu mine.Isi punea capul deasupra capului meu ca sa acopere soarele.Am ajuns la dealul acela.Ma uit in jur,si trag o gura mare de aer.Ma intind pe jos si ma uit la cer...Am stat asa vreo 10 minute,dupa...acoperind soarele cineva si-a pus capul deasupra capului meu...
Toti avem in minte lumea ideala,toti avem idei despre cum ar trebui sa fie ea...noi ne imaginam o lume care e chiar exact opusul acesteia...Si eu am o lume ideala,o luma fericita in mintea mea...as vrea sa-mi creez propria lume,prea greu,dar macar propriul oras?Da,propriul oras...
Cand soarele e pe mijlocul cerului eu pe un camp ma intind si ma uit sus,la nori mai intain incerc sa privesc dincolo de ei,ca sa ma calmez,sa-mi golesc mintea...dupa,ca un arhitect incep sa-mi construiesc orasul...Intr-un loc unde sunt multi copaci,nu...orasul meu este inconjurat de copaci,si desigur vor fi parcuri....Vor fi blocuri mici,si chiar si blocuri modelate ca si cum ar fi fost vechi,casa...bine ingrijita,mai mult vile(nu in exagerare)...Esentialul acestui oras este faptul ca oameni toti traiesc fericiti...Nimeni nu singur...Nu vezi tristeste,ingrijorare...
Fara sa-mi dau seama,eu incep sa locuiesc in acel oras..Imi creez o viata acolo..Imi creez prieteni..insa totusi se pare ca pana la urma mai regasesc pe cineva cunoscut acolo din viata reala..Insa aici traim diferit,aici nu sunt certuri...Pana la urma e lumea mea...e lumea in care vreau sa locuiesc pentru totdeauna...Fiecare minut petrecut acolo e minunat...Persoana draga mie ma asteapta acolo in fiecare zi..Insa cand totul e mai frumos...ceva trebuie sa-mi intrerupa visul...si atunci parca vine un cutremur in lumea mea,parca totul se distruge...ma trezesc la realitate...cerul intunecat si Simona cum si aplecat capul incat sa acopere soarele ma ia in lumea reala sa-i tin de urat...
-Iar visezi?Cat ai de gand sa dormi?
-Scuze,doar ca nu am putut rezista.
-Ridica-te sa nu mai adormi.
-Bine,bine..."Nu-ti fa griji,maine am sa ma intorc sa ajut la reconstruirea orasului."
Anul asta vreau sa merg la mare. Sa merg cu trenul,si in tren sa ma uit la cer si sa vad cum soarele usor usor coboara.Vreau sa am prieteni cu care sa-mi petrec timpul,sa ne plimbam ca nebunii prin oras,si sa privim impreuna apusul ascultand Vama Veche.Dupa sa stam la cort in Vama Veche pe plaja si sa ne trezim ca sa vedem rasaritul.Apa sa fie asa de rece incat sa nu vina nimeni la plaja,insa eu sa ma plimb cu picioarele in apa si sa simt briza rece a marii,dupa prietenii mei sa se arunce ca nebunii in apa,si sa ma cheme pe mine,iar eu sa-i refuz si ei sa vina si sa ma ridice pe sus si sa ma arunce in apa,iar eu sa ma bucur ca macar eram imbracata in costum de baie si ca aveam doar un tricou pe deasupra...Dupa sa ne batem cu apa si sa ne fugarim prin apa...
Obositi sa ne trantim pe nisipul care a fost incalzit de sore si sa ne uitam la cer cum putinii nori trec,si plaja sa fie goala,sa fim numai noi...Seara sa incepem sa cantam la chitara si sa fim acompaniati de valuri...Sa vedem reflectia lunii care pare de argint in mare...Sa nu avem treaba cu realitatea,sa traim in lumea noastra...
As vrea sa fie asa...dar,gata cu visele,inapoi la realitate,sa fim loviti de ea....
"In scopul de-ati avea visele implinite mai intai trebuie sa ai unul...daca-ti vei arunca gandurile nimic bun nu ti se va intampla...de aceea trebuie sa continui sa-ti doresti fara sa te dai batut...asta se spune ca e primul si cel mai mare pas spre a-ti avea visele implinite...daca te gandesti la visele tale,daca nu te dai batut,atunci cu siguranta vor deveni realitate..."
Aud ceasul cum suna de zori.Il opresc si ma tot intorc in toate partile.
-Suzy,grabeste-te ca e tarziu.
Ma uit la ceas.
-Aaaaa,e 7:30 si am intarziat,asta e ultima zi de scoala.
Sar din pat si incep sa ma plimb prin camera machiindu-ma si imbracandu-ma in acelasi timp.
-Azi e auditia pentru a intra la scoala de arte MUSIC si eu intarzii,nu pot sa creed!
Fug repede din casa,dupa ce trec coltul de la bloc ma intorc.
-Ce ti-ai uitat?
-Telefonul.zic cu o voce copilaroasa zambind.
Ies din casa,intru inapoi.
-Mi-am uitat abonamentul.
-Capul il mai ai?
-Da, l-am verificat inainte sa ies prima oara din casa.zic cu o voce serioasa,si dupa bufnesc in ras.Acum serios: am plecat!
-Ai grija.imi spune mama ca de obicei.
Fug repede spre statie ca sa nu pierd niciun autobuz.
"In sfarsit o sa intru in scoala aia si cu ajutorul ei am sa-mi indeplinesc visul,am sa debutez."Ma opresc si incep sa zambesc din tot sufletul.Aud un zgomot,ma uit in fata.
-Aaaaaa,autobuzul.
Dragutul de sofer m-a asteptat.
-Multumesc.
"Rar vezi asa oameni"
Am fugit pana la scoala,ma opresc si-mi trag sufletul.Intru in scoala.Ma uit mirata ca si cum as fi un copil care vede o bomba.
"Asta da scoala moderna,totul facut din sticla si calculatoare..."
Ma intalnesc cu prietena mea cu care urmeaza sa dau auditia.Intru in sala in care asteapta ceilalti.Stateau toti asezati oriunde,pe scaune pe jos si se uitau la un ecran mare situat pe un perete.Acolo ii vedeai pe cei care .Numai persoane talentate.
-Nr 98.
-Da,noi suntem.
-Sunteti asteptate.
Intram emotionate in sala.Vad profesorii cum stau si se uita la noi.Ne fac semn sa incepem.Incepem sa cantam.Ma uitat la Alisa cum canta si ii vad expresiile."Perca ar lovi-o cineva cand canta"Eu nu schitez nimic."Mereu am cantat mai bine ca ceilalti,sigur am sa intru,nu am sa pierd aceasta oportunitate."Am terminat de cantat.
-Cantati minunat,voce ca ale voastre nu am mai auzit.Insa trebuie sa alegem doar pe una.profesoara ni se adreseaza
-Poftim?intreaba socata Alisa
-Asa ca va trebuie sa o alegem pe cea mai buna.intervine directorul.
- Alegeti,sunt sigura ca veti face alegerea cea buna."Ma va alege pe mine,cant mai bine ca Alisa"
-Cea care va invata la aceasta scoala e...
Zi ploioasa....Ah....Oricum nu e nici o diferenta,voi sta in casa!Nu ca mi-e frica de ceva sau de cineva...Nu...Nu am nici o frica...doar nu vreau sa ies!!!
Pe cine pacalesc?Numai la visele alea ciudate ma gandesc...Totul a inceput cu visul ala de langa lac,care a ajuns sa fie in lac...Dupa un vis s-a repetat nopti la rand...nopti consecutive...Eu la malul marii noaptea...Luna foarte mare se reflecta in apa calma...Apa imi ajungea pana la glezne....deodata,de sus coboara Ellie.Ma uit la dansa...Ochii ei albastrii la fel de deschisi ca lumina lunii in mare se uita la mine.Statea pe apa...Picioarele ei erau pe suprafata apei.
-Ai fost foarte draguta cu mine.Esti prima persoana care s-a comportat asa,care mi-a devenit prietena.Dar,sincer,sincer, imi pare rau!Oricat de mult nu as vrea va trebui sa...
Deodata tot sunetul se stinge...Nu mai aud nimic,ii vad doar buzele miscandu-se si isi intinde mainile si ma prinde de gat ...ca si cum m-ar gatui...
Apoi mereu ma trezesc..visul asta se repeta...nopti la rand...chiar si can atipesc 5 minute tot visez asta...
Gata!Trebuie sa pun capat!Ma duc la lac!Imi iau repede paltonul negru(primul la indemana)si imi iau repede umbrela rosie.
Ajung la lac...Exact cum banuiam...Nu-i nimeni...Ca si cum lumea ar fi goala...Parca intr-un fel ma simteam trista...singura...
-A trecut ceva timp.
Luata prin surpins m-am intors: Ellie.
-Da.Nu ne-am mai vazut de mult.
-Nu ai mai trecut pe aici...Eu am venit in fiecare zi...Si nu te-am gasit.
-Pai...Da...Nu am putut.
-Nu ai putut?Sau nu ai vrut?
Surprinsa din nou de modul ei de a gandi ii raspund:
-Doar nu am putut.
-Vreau sa-ti arat ceva.Vin-o!
Mergem...Ea fuge imbracata in rochita ei verde cu danteluta si se intoarce din cand in cand sa se asigure ca o urmaresc.
-Ellie...As putea sa stiu unde mergem?
-Ai sa vezi.
Deodata se opreste.Se da la o parte ca sa pot privi atent.Socata,realizez ce-i locul ala:
-Un cimitir.
E un cimitir mai vechi...cred...Crucile toate din lemn..atarnate,cazute.
-E de pe timpul razboiului?
-Da...Oamenii pe timpul razboiului foloseau locul asta ca un cimitir,se ascundeau de inamici.
-Diferite familii erau aici...Mama spune ca si rude de-ale noastre sunt ingropate aici.
-Ce nume de familie ai?
-Cnej.
-Hm...Da a rusi...
-Da,raspunde ea razand.
Am gasit multe morminte cu numele Cnej.
Intr-un loc a crescut un copac,un cires.Copacul a crescut la capul unui mormant.Ma apropii de mormant.Speriata Ellie tipa sa nu merg acolo.
"Ce?Doar nu o fi mormantu ei acolo"Gandesc eu razand.Incerc sa mai sterg de pe crucea de lemn...n-am ce sterge
-N...n...Asta e "e"?
Elisabeth vine la mine ma ia de mana:
-Hai Lydia,vreau sa plecam de aici.
-Stai sa aflu numele,saraca pesoana a murit la 16 ani...E de varsta mea...Iti dai seama ce tanara a murit?
Ellie dezamagita uitandu-se in jos:
-Da...Foarte tanara.
Dupa multe rugaminti plecam...Fara sa-mi dau seama s-a inourat.Ma despart de Ellie.I-am promis ca voi fi acolo si maine.
Cerul e limpede,luna lumineaza asa de tare incat pot vedea clar totul.Ma tot gandesc la mormantul acela...Asa de frumos a inflorit copacul,cel mai ciudat lucru e ca,desi e toamna,copacul era inflorit.Ma opresc,si foarte decisa ma intoc acolo.Merg prin padure si ajung la poiana,cimitir.Arata asa de minunat noaptea.Prin cires zboara licurici...Totul e de o culoare albastra,minunata.
Ma duc la mormant,si cu ajutorul luminii lunii care ma ajuta sa vad la fel da clar ca acum 2 ore,incerc sa citesc:
-Ne...Neo...
"Neo...acelasi nume de familie ca al meu"
-Neo...L...Y...C...nu..D...I...A...
Socata,ma uit la cruce.
-Neo Lydia!
Femeile sunt sexul cuminte. Amabile, gata mereu sa cedeze, modeste si generoase.Asta se asteapta de la ele,dar corespunde si imaginii pe care orice femeie o poarta in interiorul ei.
Azi,femeile nu vor sa fie doar cuminti. Felul de a se concepe pe sine se modifica. Totusi, Femeia Noua mai este inca plina de contradictii. Ea isi impune vointa, dar adeseori cu un sentiment de culpabilitate. In exterior, ea ramane calma, dar in interior s-a declansat un conflict : pe de o parte, si Femeia Noua vrea sa fie agreata de cei din jur, si ea se straduieste sa le face tuturor pe plac. Pe de alta parte, ea stie ca in felul acesta se incurca prin itele unor dependente.Ea vrea sa se impuna , fara a rani pe nimeni ; vrea sa-si atinga scopul fara a da pe nimeni peste cap; vrea sa fie critica, fara a ponegri pe nimeni; vrea sa-si spuna parerea si sa-i convinga pe altii , fara sa manipuleze; vrea sa fie sigura pe sine, fara a-i speria pe ceilalti.
Dar indoielile ascunse legate despre propria lor persoana razbat la suprafata. Ele devin vizibile fantomatic in nuantele subtile ale limbajului corporal.Un cap usor inclinat, o privire care intreaba abia sesizabil, un zambet scurt, nesigur semnaleaza :"De fapt nu sunt chiar asa de sigura." Un gest fugtiv ,aparent lispit de importanta, devine: "Trebuie sa ma transform"Sau :"Eu fac opozitie numai pe jumatate"
Femeile se pot transpune usor in situatia celorlalti.Ele inteleg cum se face ca cineva are o anumita parere si din ce cauza.De aceea, le vine greu sa-si impuna dorintele sau sa-si sustina sus si tare parerea... EHRHARDT
Din nou..ma indoiesc de prietenie...din ce in ce mai tare..ma gandesc..care e rostul ei?Sa ai pe cineva alaturi de tine...numai la bine? Poate asa e prietenia si nu cum mi-o imaginam eu..In mintea mea..totul..era...colorat..viu..multe zambete...dar nu e chiar asa...nu e deloc asa...insa...din nou..cui ii pasa? Nimanui!Atunci de ce sa pastrez fata posomorata? Pana la urma...realizez ca nu m-am schimbat deloc..ca totul se repeta..Ca,ca si inainte... eu cred ca cineva chiar tine la mine pentru cine sunt si dupa...dupa raman tot singura..chinuindu-ma sa ma tin de ei..de cei pe care ii cred..ii credeam...prieteni..Pfff...din nou...drame..
